Noua termocentrală pe gaze de la Iernut a companiei de stat Romgaz nu va fi gata decât la finalul acestui an și nu la jumătatea lui, cum se preconiza anterior, iar Guvernul se vede nevoit să modifice legislația în vigoare pentru ca investiția să nu piardă finanțarea nerambursabilă de peste 320 milioane lei acordată pentru proiect din banii încasați de România din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) alocate gratuit de către Uniunea Europeană, în baza normelor comunitare.
urtea Constituțională a admis, miercuri, sesizarea de neconstituționalitate a PSD cu privire la proiectul de lege de modificare amplă a celebrei OUG nr. 114/2018, proiect pe care Guvernul Orban și-a angajat răspunderea în Parlament în decembrie 2019 pentru a înlătura reglementările pe care le considera "nocive" sau chiar "toxice" introduse de fostul Cabinet PSD Dăncilă în sectoare precum energia, băncile sau telecom.
Ministrul Energiei și Economiei, Virgil Popescu, are planuri cu banii care ar urma să fie transferați de la ANRE la ministerul său.”Am propus Guvernului ca cu acești bani să se poată efectua proiecte în zona de energie, proiecte în zona de eficiență energetică și să îi putem folosi și pentru consumatorul vulnerabil, pentru că, tot în cursul anului 2020, vom defini consumatorul vulnerabil și schema de finanțare a acestuia”, spunea Popescu, luna trecută.
Inițiativa a apărut la scurt timp după ce o publicație britanică a scris că jucători români și externi de pe piață de energie au solicitat o investigație internațională privind independența ANRE, pe fondul preocupărilor legate de ingerințele politice ale PSD în activitatea Autorității, în primul rând în ceea ce privește elaborarea și adoptarea OUG nr. 114/2018, care ar fi putut duce la denaturarea semnificativă a pieței.
Prevederile Ordonanței de urgență care au provocat cele mai mari nemulțumiri industriilor afectate sunt măsurile de suprataxare a băncilor, companiilor energetice, jucătorilor din telecom și operatorilor de jocuri de noroc, de plafonare a prețurilor la gaze naturale și energie electrică și de modificare radicală a legislației sistemului pensiilor private obligatorii (pilonul II), prin introducerea posibilității de stopare a viramentelor lunare la cererea participanților, scoatarea din sistem a salariaților din construcții, reducerea comisioanelor percepute de administratori și majorarea exponențială a necesarului de capital al acestora.